File de vacanta 25

Mi-am continuat drumul si am ajuns in zona minastirilor Stinisoarei (zona unde se gasesc minastirile Slatina, Probota si Risca), zona care e aflata la intersectia dintre zona minastirilor bucovinene si a celor din judetul Neamt.
Am ajuns intii la minastirea Slatina, prima ctitorie a domnitorului Alexandru Lapusneanu, avind hramul “Schimbarea la Fata”, situate pe valea piriului Suha Mica, si care a intrat prin valoarea ei in rindul marilor ansambluri monahice ale Moldovei medievale. Numele locului si al minastirii vine de la un izvor din apropiere cu slatina (apa secata) care cu timpul a secat. Biserica este adapostita intre 3 dealuri, la 30 km de Falticeni, sub poalele Muntelui Stinisoara.
Legenda spune ca aici traia un sihastru care l-ar fi sfatuit pe domnitorul Lapusneanu sa zideasca o minastire pe locul unde crestea un paltin. Zidirea minastirii a inceput in 1553 si s-a terminat in 1564, fiind sfintita de catre Mitropolitul Grigorie in 1558. In ultimul sau an de viata (1568), Alexandru Lapusneanu s-a calugarit aici cu numele de Pahomie, ctitoria sa fiind construita si pentru a servi ca necropola domneasca.
Slatina m-a primit cu o liniste nefireasca, cu acoperisuri verde inchis si cu maicute misunind de colo-colo ca niste furnici.
Biserica minastirii Slatina este printre cele mai mari din Moldova, cu plan triconic alungit si potrivit traditiei arhitecturii moldovenesti. Are aspectul unei adevarate fortarete, remarcindu-se printr-o deosebita valoare arhitectonica si artistica.
Edificiul central al asezarii monahale este biserica, inalta, prelunga, cu proportii zvelt elegante – in care se intra prin 2 usi ale pridvorului. La ferestre si usile de intrare se observa elemente gotice. Turla prezinta ca particularitate ocnite la interior. Altarul, foarte spatios, este luminat de o fereastra mare asezata la rasarit. Biserica a fost cea mai luxoasa ctitorie musatina de pina atunci, in ciuda relativei simplitati a formelor arhitecturale si a plasticii fatadelor. Fatadele sunt tencuite, varuite si decorate cu firide.
Din complexul monahal mai fac parte Casa Domneasca, zidita dupa 1558, odata cu zidurile de incinta (de traseu patrulater, dar cu o neasteptata bombare in unghi obtuz spre est, cu creneluri inalte de 8-10 metri si de 2 metri grosime) si turnurile de colt (inalte si spatioase, avind de indeplinit functii de resedinta sau alte functii ale comunitatii – biblioteca, clopotnita, si nu doar simple posturi de aparare). In centrul curtii se mai pastreaza inca Trapeza (1561) – in fapt casa domneasca a lui Lapusneanu, construita dupa un plan simetric, cu o fatada impunatoare, lunga de 40 metri si fintina arteziana poligonala din lespezi de marmura (1591) – cu ornamente ce amintesc de Renasterea italiana. In fapt, intreaga arhitectura a Slatinei este inspirata din regulile edificiilor Renasterii, cu preferinte pentru dispunerea detaliilor dupa ritmuri regulate si in raport cu axe de simetrie.
Minastirea a fost construita cu mesteri pietrari bistriteni, alaturi de zugravul grec Stamatello Kontronas, iar constructia imbina elemente de arhitectura medievala traditionala cu elemente ale timpului nou, constituind cea mai importanta opera de arhitectura moldoveneasca de la mijlocul secolului XVI.
Pictura veche din secolul XVI, realizata de pictori necunoscuti din Moldova, s-a distrus din cauza incendiilor prin care a trecut biserica. Viata minastirii a fost framintata si dramatica, ca si cea a ctitorului sau. Splendoarea senina a minastirii avea sa sufere nenumarate vicisitudini, bogatiile ei fiind mult rivnite de inamici, argintaria fiindu-I topita de Despot Voda (1561), apoi fiind jefuita de mai multe ori, iar razboaiele, insotite de jafuri, arderi si distrugeri sunt tot mai frecvente. Minastirea a ramas pustie vreme de 40 de ani. Lucrarile de restaurare au inceput in 1823 si au durat pina in 1828, cind s-a repictat biserica. Tabloul votiv il prezinta pe Alexandru Lapuseanu cu familia. Frumos ornamentate si inscriptionate, lespezile funerare marcheaza mormintele domnitorului Lapuseanu, al doamnei Ruxandra, precum si ale celor 2 fiice, Teofana si Teodora.
Dupa jumatate de ora de plimbare, ma simt altfel. In fata mea, printre copaci seculari, se desfasoare o trista Alee a Eternitatii, drumul spre cimitir al celor trecuti in lumea cealalta.
Un loc care te indeamna la liniste, la descoperire de sine si la reflectie.
Chiar daca mai putin cunoscuta, Minastirea Slatina e la fel de veche si la fel de frumoasa ca si celelalte minastiri din zona si iata si dovada:

La circa 30 km de Falticeni, dupa un drum care nu credeam ca se mai termina, am ajuns la cea mai indepartata destinatie – satul Probota care gazduieste prima ctitorie lui Petru Rares, Minastirea Probota, ridicata de acesta in 1530, la confluenta Somuzului Mare cu Siretul din Podisul Falticenilor.
Locul fusese deja consacrat de o bisericuta din lemn, ridicata de Petru I (1398) si de minastirea “Sfintul Nicolae” ridicata de Alexandru cel Bun (1440), acum in ruina. Petru Rares allege noua minastire ca necropola domneasca, iar in partea de nord construieste o Casa Domneasca din piatra. Pina in 1550 ridica zidurile de incinta (groase de peste 1 metru si inalte de 6 metri), turnurile de aparare patrate, chiliile si trapeza, acestrea intregind ansamblul monahal cu elemente ale arhitecturii civile moldovenesti. Ruinele curtii domnesti sunt vizitabile, asa ca nu am ratat ocazia unei plimbari prin pivnita vechilor vestigii.
Numele minastirii este de origine slava, insemnind “Fratie”. Sfintul locas a fost ridicat sub indrumarea varului domnitorului, Grigore Rosca, ecumenul minastirii. Noua biserica pastreaza acelasi hram, al Sfintului Nicolae.
Edificiu monumental, armonios, cu o turla octogonala deasupra naosului, ferestre gotice inalte cu chenare din piatra cioplita si soclu largit in partea de sus (invitind la odihna si la reculegere), biserica este zidita in plan treflat, are peretii foarte grosi, o lungime de 32 metri si o inaltime de 28 metri. Firidele au fost la inceput pictate, dar astazi pictura nu se mai vede. Caracteristica pentru arhitectura Probotei este preferinta pentru detalii si profilatura de traditie gotica.
Biserica a fost pictata in intregime in exterior, in 1532. Fiind cea de-a doua biserica pictata la exterior din ciclul initiat de domnitor (care de-a lungul citorva decenii, intre 1530 – biserica Sfintu Gheorghe din Hirlau si 1547 – Voronet, a avut initiativa de a picta minastirile Moldovei la exterior, astfel 15 minastiri moldave fiind impodobite cu fresce de o rara frumusete), biserica Sfintu Nicolae nu beneficiaza inca de o deplina cunoastere a mecanismului de lucru.
Din pacate, pictura exterioara a fost compromisa in buna masura de-a lungul timpului, dar inca mai iese in evidenta eleganta desenului si transparenta culorilor. Pe fatada sudica se mai observa urme din vechea pictura, in timp ce pe peretele de nord au supravietuit doar medalioanele cu ingeri, situate chiar sub acoperis, care au fost protejate de acesta de intemperiile vremii.
Picturile din exteriorul bisericii palesc in comparatie cu cele din interior, care sunt absolut superbe, facind parte din cele mai deosebite de acest gen din Moldova.
Pictura interioara, datind din 1532 si restaurata de curind, a descoperit un program iconografic de exceptie, punctat pe alocuri de compozitii neobisnuite, intr-un grupaj de fresca unica in Moldova, ce impresioneaza prin maniera de executie. Artistii s-au ingrijit atent de detalii, chiar in conditiile unei game cromatice extrem de limitate. Culorile sunt calde, iar liniile sunt perfecte. Pictorii care au realizat lucrarea nu sunt cunoscuti.
In biserica se afla 21 de pietre tombale epigrafe, realizate intre 1464-1640, de o remarcabila valoare documentara si artistica, ce fac trecerea de la elementele decorative geometrice la cele accentuat vegetale. Peste mormintele lui Petru Rares si al sotiei sale Elena se afla lespezi din marmura, lucrate cu mare maiestrie.
Se pare ca hotarirea de a transforma minastirea in necropola domneasca i-a nemultumit pe calugarii din marile minastiri moldovenesti, care au subminat prestigiul Probotei, aceasta decazind pina in vremea lui Vasile Lupu.
Minastirea Probota este inscrisa din 1993 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO si, chiar daca este mult mai departe decit toate celelalte minastiri din zona, si presupune un ocol destul de mare pentru a o vizita, superbitatea ei, linistea sa si frumusetea picturilor sale interioare merita din plin atit acest ocol, cit si chinurile masinii pe drumurile pline de gropi si prin satele de tigani de pina acolo. Iata de ce:

File de vacanta 24

O noua zi, un nou drum. De data asta am mers la 5 km nord de Gura Humorului, pe un drum ce serpuieste alaturi de un riu de munte, prin padurile nesfirsite de la poalele Obcinei Mari, intr-un loc binecuvintat - pitorescul sat Minastirea Humorului, unde este asezata biserica minastirii Humor, pe coama unei coline, inconjurata de pajisti si dealuri impadurite, intr-un cadru natural de o rara frumusete, cu privelisti inca salbatice si pitoresti.
Drumul spre minastire este vegheat, de-o parte si de alta, de negustori de stergare, costume populare, ii, oua incondeiate si alte asemenea obiecte populare, dar si destule kitschuri. Ne uitam, dar nu ne hotarim sa cumparam prea mare lucru.
Din pisania sapata in piatra la intrare pe peretele exterior de sud, aflam ca biserica a fost zidita in anul 1530 de Toader Bubuioag, mare logofat si membru al divanului Moldovei, credincioasa sluga a domnitorului Petru Rares, si sotia sa Anastasia. Biserica pictata a minastirii este inscrisa pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Sfintul locas se inalta la circa 300 metri de ruinele unei mai vechi biserici minastiresti a carei constructie a fost realizata pe vremea lui Alexandru cel Bun, de catre marele vornic Oana (1415), si care apoi a fost printre cele mai importante minastiri din Bucovina in secolul XV, dar care apoi a fost jefuita si distrusa de tatari in 1527. Aici a fost gasit un Tetraevangheliar, datind din 1473 si continind celebra miniatura a lui Stefan cel Mare, adevarat portret de epoca, care se pastreaza acum la Putna.
In anul 1535, ctitorul a reunit o echipa de 4 mesteri zugravi care sa asigure decorarea noii biserici, si care au realizat unul din cele mai impresionante ansambluri decorative ale epocii. Fresca exterioara, pictata de Toma Zugravul, deschide sirul celorlalte biserici cu pictura exterioara (alaturi de Voronet, Moldovita, Arbore si Sucevita), distingindu-se astfel de toate celelalte biserici de acest fel din lumea ortodoxa.
La infiintare, se pare ca minastirea Humor a fost minastire de calugari. Vasile Lupu a intarit minastirea in 1641 cu ziduri inconjuratoare si turn de aparare, dup ace aceasta a fost jefuita si incendiata de cazaci. Viata monahala a fost intrerupta dupa 1785, Humorul devenind biserica parohiala si recapatindu-si statutul de minastire de-abia in 1991, fiind acum slujit de calugarite.
Maiestria artistului de odinioara, dainuind peste atitea veacuri, pune intr-o lumina noua trecutul acestor locuri. Ceea ce caracterizeaza intreaga pictura de la Humor este unitatea de tonalitate cromatica, datorata predominantei diferitelor nuante de maro-roscat, culoare specifica acestei biserici, completata cu nuante bogate de albastru si verde. Frescele bizantine exterioare ale bisericii Humor impresioneaza si atrag in mod deosebit admiratia pentru frumusetea lor. Peretele de nord a suferit cel mai mult din cauza intemperiilor vremii, in schimb cel de sud este un tezaur. De asemenea absidele laterale si peretele vestic ofera ochiului o sublime orchestratie de culori, ce compun heruvimi, serafimi, ingeri, profeti, apostolic, ierarhi sau calugari. Imnul-acatist (24 de strofe-scene) ocupa majoritatea suprafetei, ilustrat in special prin Glorificarea Mariei si monumentala compozitie “Asediul Constantinopolului”.
Pictura interioara continua traditiile iconografice ale picturii murale din vremea lui Stefan cel Mare, punindu-se insa mai mult accent pe caracterul narativ al prezentarii.
Arhitectura bisericii de la Humor prezinta un interes aparte. Biserica, inchinata Adormirii Maicii Domnului, este mica si nu are cupole. Aici apare pentru prima data pridvorul deschis si o incapere noua la etaj (tainita) care se suprapune camerei mormintelor. Biserica se inscrie fara ezitare in seria monumentelor specifice lui Petru Rares, adunind noutatile proprii acestei vremi integrate tipului deja definit in timpul domniei lui Stefan cel Mare. Pridvorul si boltirea isi gasesc o frapanta asemanare cu Moldovita, dar cu solutii mai simple, asa cum se cuvenea la o ctitorie boiereasca. Doar pictura s-a inscris la un nivel mai spectaculos decit la al celorlalte ctitorii.
Biserica nu are turla, e construita in plan treflat si are un pridvor interesant, deschis, cu 4 arcade in arc frint. Absenta turnului si linia de jos a acoperisului da impresia de dimensiuni reduse.
Biserica este deosebita prin linistea si puritatea sa, si totusi talciocul din fata ei mi-a dat o senzatie de comercial, si mercantil. Mi-a parut rau ca nu am urcat in turnul de aparare, care inteleg ca ofera niste privelisti deosebite, dar am inteles ca nu era pentru persoane de talia mea… Oricum, va voi arata pozele facute din curtea minastirii.

Continuind drumul, am ajuns in inima Bucovinei, la Malini, un sat cu case maruntele, cu broderie de lemn la acoperis si cerdac, ce se insira ca margelele pe marginea drumului principal. Aici am gasit Casa Memoriala Nicolae Labis - un muzeu memorial infiintat in casa in care tinarul poet a trait un timp din scurta si fulgeratoarea lui viata, si in care a zamislit poate cea mai semnificativa parte a creatiei sale poetice. Interiorul - format din 5 camere - cuprinde obiecte personale apartinind poetului si familiei sale - mobilier vechi, fotografii, tablouri, obiecte personale, carti, reviste, manuscrise.
Casa memoriala evoca concret, sugestiv si tulburator, cu ajutorul patrimoniului disponibil, personalitatea artistica si umana a lui Nicolae Labis, semnificatia operei sale, contextul celor mai importante momente care i-au marcat experienta si creatia. Vremurile tulburi pe care le-a traversat scurta sa existenta pamanteana, setea nestavilita de intelegere a acestora si a marilor rosturi ale lumii, spiritul rebel de adolescent, toate au facut din el un poet al timpului sau si al timpului nostru.

Ghidul - o doamna care a venit pe bicicleta ca sa ne deschida poarta - recita cu infiorare din "Moartea caprioarei". Am aflat ca soarta a fost extrem de cruda cu el si inima a incetat sa-i mai bata cind abia implinea frageda virsta de doar 21 de ani. Poetul era incredibil de matur pentru virsta sa, iar poemul "Moartea caprioarei" a fost cea mai cunoscuta scinteie de geniui ramasa de la el. Povestea sfirsitului sau tragic (accidentat de un tramvai vizavi de Spitalul Coltea, in imprejurari inca neelucidate complet) m-a impresionat.

File de vacanta 23

Am mers mai departe si am ajuns la Biserica Arbore, situata la 30 km de Suceava, o biserica pictata exterior, ce poarta hramul “Taierea capului Sfintului Ioan Botezatorul”, ctitorita in anul 1503 de hatmanul Luca Arbore – unul dintre marii boieri ai lui Stefan cel Mare si portarul Sucevei, pe malul riului Solca, si care este inscrisa pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Din intregul complex ridicat de Luca Arbore, astazi mai exista doar biserica, curtea boiereasca fiind distrusa de un incendiu in secolul XIX. Luca Arbore a fost inmormintat in ctitoria sa, iar chivotul de mormint al ctitorului, ucis din porunca lui Stefanita Voda in 1523, este socotit cel mai valoros insemn funerar de stil gotic din Bucovina.
Minastirea Arbore a fost construita din caramida si piatra masiva. Este o ctitorie boiereasca, fapt evidentiat prin absenta turlelor. Conceputa si construita intr-o forma simpla, pornind de la ideea unei biserici de tip longitudinal, constructia uimeste prin marea sa stilizare, prin inovatiile arhitectonice si un echilibru deosebit al proportiilor. Cu plan dreptunghiular la exterior, biserica are o forma nemaiintilnita pina atunci la ctitoriile epocii. Silueta deosebit de eleganta a constructiei este accentuata de prelungirea peretilor spre vest si unirea lor in partea superioara prin arcada, obtinindu-se astfel un spatiu semideschis ce apare pentru prima data in arhitectura moldoveneasca. Aceasta nisa exterioara de pe fatada vestica constituia, se pare, lacasul clopotelor. Mesterii lui Arbore au realizat pereti drepti, cu imense suprafete netede si proportii elegante. Priceperea mesterilor a facut din biserica Arbore unul dintre monumentele de seama ale Moldovei.
In 1541, la initiativa Anei, sora lui Arbore, se va realiza ansamblul de pictura interioara si exterioara. Ceea ce impresioneaza in mod deosebit in pictura bisericii este calitatea ei decorative, coloritul viu, cald si luminos, ritmul si eleganta extrema. Scenele sunt populate de numeroase personaje in continua miscare, iar in bogata policromie predomina verdele furat padurilor si colinelor din jur. Verdele specific de Arbore este combinat cu rosu, albastru, galben, roz si ocru, in 5 umbre si 47 de nuante. Linga biserica am gasit aruncate doua pietre tombale, de pe vremea cind aceasta a fost pictata, cu 15 orificii mici, care serveau drept vase pentru amestecul culorilor, creindu-se neasemuitele culori ale bisericii.
Frescele au fost realizate de mesterul moldovean Dragos Coman – exponent al lumii laice. Intreaga pictura emana un aer de sinceritate, fiind unul dintre cele mai laice fenomene din arta medievala moldoveneasca. Artistul reuseste o sinteza indrazneata intre elementele orientale si occidentale, bine integrate totusi in traditie.
Frescele interioare sunt remarcabile prin arta portretului, in tablourile votive ce infatiseaza pe ctitor si familia sa. Pictura interioara a fost serios afectata in secolele XVII-XVIII, cind edificiul a ramas fara acoperis.
Decorul fatadei de apus sta marturie pentru geniul pictorului. In marea cavitate, intregul perete este pictat cu un ansamblu de miniaturi, considerat drept cel mai bine realizat din toata pictura epocii Stefan Cel Mare – Petru Rares.
In prezent se lucreaza la restaurarea interiorului bisericii, si la intretinerea a ceea ce a mai ramas din fresce.
Echilibrul proportiilor constructiei, alaturi de pictura exterioara, ii confera bisericii Arbore o deosebita stalucire, iar peisajul din jur este extraordinar – esti cel mai aproape de natura, esti intr-un loc de o frumusete simpla, dumnezeiasca, unde privirea ti se pierde intre roua din iarba, cerul de un albastru pur, padurile intinse si mirosul de fin abia cosit.

Am plecat apoi, pe un drum neasfaltat care parea ca nu se mai termina, spre biserica Volovat, care este situata in micutul sat omonim, linga Radauti. Biserica, ce poarta hramul “Inaltarea Sfintei Cruci” a fost construita de Stefan cel Mare, intre anii 1500-1502, pe locul unei biserici din lemn ce fusese construita in 1353 de legendarul Dragos Voda, intemeietorul Moldovei. Aceasta biserica de lemn, care se pare ca a adapostit in altar mormintul legendarului sau ctitor, a fost mutata de catre Stefan cel Mare in 1468 la Minastirea Putna.
Biserica de la Volovat este penultima ctitorie a lui Stefan cel Mare, si este una dintre bisericile cele mai bine frazate arhitectonic. Planul arhitectonic este de influenta romanica dar prezinta si unele trimiteri la anterioarele constructii maramuresene din lemn, Biserica are un aspect impunator si este decorata la exterior cu modele geometrice realizate din caramida si cahle rotunde smaltuite. Este construita in plan dreptunghiular, cu bolti semicilindrice unitate sprijinite pe console. Desi se credea ca biserica nu a fost pictata niciodata, in 2007 s-a descoperit un fragment de pictura murala.
Biserica a avut de suferit de mai multe ori in decursul timpului, raminind un timp chiar pustie. Desi este un important monument istoric si de arta, biserica este foarte rar vizitata de turisti. Citeva timide lucrari de restaurare a acestei biserici nu pot contrabalansa faptul ca aceasta a fost ignorata si uitata de catre toti cei care aveau puterea sa-i redea insemnatatea reala.
Din pacate nu am putut vedea interiorul bisericii, deoarece am nimerit exact in timpul unei slujbe de cununie, asa ca a trebuit sa ma multumesc cu un tur exterior si cu intrarea pina in multimea de oameni. Si ce-am vazut va arat si voua:

Mi-am continuat drumul si am ajuns la Solca – despre care am aflat ca este o statiune balneoclimaterica, ca este renumit pentru fabrica de bere – care este cea mai veche din tara si ca a fost declarat ca orasul cu cel mai ozonat aer din Europa.
Minastirea Solca a fost construita de domnitorul Stefan Tomsa intre 1612-1622 si poarta hramul “Sfintii Apostoli Petru si Pavel”. Este situata la poalele Obcinei Mari si are puternice fortificatii, cu contraforturi masive si ziduri groase de aproape 2 metri.
Minastirea urmeaza liniile Dragomirnei, cu care este contemporana (fiind excesiv de inalta fata de latime), dar poarta si elemente noi de arhitectura, care vor deveni caracteristice. De altfel, minastirea de calugari a lui Tomsa-Voda se pare ca a fost construita ca urmare a ambitiei acestuia de a depasi Dragomirna lui Anastasie Crimca, cu care se afla in conflict.
Minastirea are plan treflat, iar turla are 36 de metri inaltime. Ea a fost fortificata cu ziduri de incinta, turn-clopotnita si chilii pentru calugari. Decoratia in piatra vadeste inspiratia orientala.
In 1775 intreaga Bucovina a intrat sub stapinire austrica si zece ani mai tirziu, in 1785, minastirea a fost desfiintata temporar de austrieci, care au devastat-o si au lasat-o in paragina. Catapeteasma minastirii (lucrata in lemn si aurita) a fost transferata la Dragomirna, iar paraclisul Sfintul Gheorghe (asezat pe poarta zidului de incinta) a fost transformat in inchisoare. Biserica a fost restaurata de arhitectul austriac Karl Romstorfer in 1902 si a devenit biserica parohiala.
Cind am ajuns, biserica era inchisa, de fapt incuiata. Dupa vreo 5 minute de invirtit in jurul ei, cind vroiam sa ma urc inapoi in masina si sa parasesc locul, cu regretul de a nu-l fi vazut mai indeaproape, am avut noroc. Un copilas de vreo 7-8 ani a venit, ne-a descuiat biserica si a devenit ghidul nostru (intre timp mai aparuse un grup de turisti rataciti). Pustiul era atit de dezinvolt si ne-a povestit atit de multe, in felul lui haios si peltic, incit nu imi venea sa cred. Era si foarte pus pe sotii, si ne-a oferit citeva faze antologice. Oricum, mi-a placut la nebunie pustiul si felul in care incerca sa iti raspunda si la intrebari. Nu avea doar o lectie invatata pe de rost, ci stia sa lege doua idei si sa iti ofere un raspuns. Si cind l-am intrebat in ce clasa e, mi-a spus ca e in clasa a doua. Daca ar fi mai multi copchii ca el, sigur ar fi mult mai bine si am mai avea si noi o speranta…

File de vacanta 22

Odata iesit din Suceava, am inceput lungul periplu prin arhipelagul minastiresc al Bucovinei. La 15 kilometri de Suceava, in satul Mitocu Dragomirnei, am gasit minastirea Dragomirna, vestita ctitorie a marelui mitropolit si carturar Anastasie Crimca, ce se inalta peste secole ca o marturie a zbuciumului trecutului moldovenesc, pentru iscusinta si dragostea de frumos a oamenilor de pe aceste meleaguri. Numele minastirii vine de la mosia Dragomiresti, daruita in anul 1587 de Petru Schiopul tinarului ostas Ilie Crimca - viitorul monah Anastasie - pentru o slujba facuta acestuia in timpul navalirilor cazacesti.
Dincolo de frumusetea peisajului, de neobisnuitul locului, ceea ce produce o impresie de neuitat este eleganta ciudata a minastirii, cu rigori geometrice de mare rafinament, cu o silueta unica prin proportiile si unitatea volumului.
Asezata intre blindele coline ale Bucovinei, minastirea Dragomirna se inalta intre ziduri de cetate, si infrunta inaltimile, in cautare de mai multa lumina in apropierea codrilor, oglindita maiestuos de oglinda lacului din apropiete. Prin vechimea sa si originalitatea stilului, prin eleganta si soliditatea formei, prin pitorescul dar si sobrietatea ei, trezeste admiratia si lasa o impresie totala, de neuitat. Ingusta ca o arca, de o inaltime halucinanta, biserica Dragomirna dezvaluie visul ctitorului de a inalta in acest ochi de poiana un monument fara asemuire.
Piatra de temelie a minastirii a fost pusa in 1602 de Anastasie Crimca, iar lucrarile de ridicare a minastirii au fost terminate in 1609, aceasta fiind sfintita la sarbatoarea pogoririi Sfintului Duh.
Complexul minastirii Dragomirna este compus din biserica mica (a schitului), biserica mare, zidurile de aparare, vechea cladire a egumeniei, cele 5 turnuri, chiliile si paraclisul.
Biserica minastirii, cu o alura monumentala, are o structura ingusta si alungita, fiind unica in România prin proportiile sale neobisnuite – este de departe cea mai inalta si cea mai strimta biserica intemeiata vreodata. Relatia dintre suprafata, latimea si inaltimea bisericii este neobisnuita, inaltimea de 42 de metri pina la turla fata de latimea de sub 10 metri ii da zveltete, chiar o eleganta iesita din comun. Biserica da impresia unei nave. Fatadele sunt construite din gresie galbena, dura. Peretii si boltile naosului si ai altarului sunt acoperiti cu picturi in fresca, iar peretii bisericii sunt decorate cu gravure din piatra. Popa Craciun, Maties, Popa Ignat si Gligorie au impodobit cu delicatete frescele cu elemente decorative imprumutate din miniaturile si din manuscrisele moldovenesti. Cel mai spectaculos element este turla bisericii (care acum din pacate era in renovare) – sculptata in intregime cu motive florale si geometrice de origine caucaziana. Monumentala, sobra, biserica Dragomirna impresioneaza prin contrastul dintre masivitatea zidurilor si dantelaria in piatra a turlei.
In 1627, in timpul domniei lui Miron Barnovschi, urmare a invaziilor din ce in ce mai frecvente ale ostilor turcesti si tatarasti, localul a fost inzestrat prin grija voievodului cu ziduri de aparare, care dau minastirii aspectul de fortareata. In cele 4 colturi se afla turnuri inguste de plan patrat.
Minastirea fiind acum de maicute, a trebuit ca peste pantalonii mei trei sferturi sa pun un fel de rochie/roba, care m-a facut sa ma simt precum un imperator roman. Pe mine personal m-a uimit interiorul. Nu cred sa mai fi vazut la vreo biserica interiorul impartit de scari si coloane. Lucrul acesta mi s-a parut ca ii da cladirii un aer de mare distinctie, parca ar fi fost palat.
Mi-a placut foarte mult si lacusorul din spate, in care se reflecta monumentala minastire. Sunt convins ca la rasarit si la apus aceste locuri arata intr-un anumit fel, din pacate eu am ajuns exact la amiaza asa ca nu am putut face nici o fotografie senzationala.
Linistea si pacea pe care le gasesti in aceste locuri plus minunata arhitectura a manastirii merita tot efortul de a merge de a o vedea.

Mai departe, drumul m-a purtat spre Patrauti, un sat cu o rezonanta aparte in sufletul meu. Bunicii mei au copilarit aici, si este satul de care apartin eu si locul unde am incercat sa imi gasesc radacinile. Satul Patrauti, situat la 15 km de Suceava, a fost intemeiat in anul 1330 de un anume Patru, conform traditiei locului.
Am ajuns usor la biserica cu hramul “Inaltarea Sfintei Cruci”, care a fost ctitoria de Stefan cel Mare in 1487. Am aflat ca aceasta biserica este cea mai veche biserica pastrata dintre ctitoriile lui Stefan, cea mai veche biserica ortodoxa monument UNESCO din România, cea mai veche biserica construita in stil moldovenesc si biserica cu cea mai veche pictura interioara si exterioara din Moldova. Impresionant.
Biserica este cea mai redusa ca proportii dintre ctitoriile lui Stefan cel Mare si a fost singuta minastire de maici ctitorita de acesta, destinata in special ingrijirii ostasilor raniti in razboaiele purtate in preajma Sucevei. Stefan cel Mare a construit biserici in ultimii 17 ani de viata, iar disparitia nefericita a bisericii originale de la Putna si distrugerea bisericii din Milisauti au facut ca Biserica Patrauti sa fie azi cea mai veche biserica pastrate din cele ctitorite de Stefan. Pisania in limba slavona aflata deasupra portalului de intrare consemneaza: "Io Stefan Voievod, Domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a inceput sa zideasca această Minastire in numele Sfintei Cruci in anul 6995 (1487) luna iunie ziua 13".
Biserica este construita din piatra bruta si inmanuncheaza elementele cele mai caracteristice ale arhitecturii moldovenesti – altar, naos si pronaos.
Urmele lasate de arme de asalt pe portalul de intrare ne arata istoria tragica a bisericii. Jefuita inca din secolul XVI, biserica a fost parasita in repetate rinduri. Din 1775 biserica a devenit biserica parohiala.
Pictura interioara, originala, uimeste prin scene de o deosebita frumusete, culoarea predominanta fiind ocru auriu, cunoscut sub denumirea de “galben de Patrauti”. Se remarca prin scena Plingerii, Cavalcada Sfintei Cruci si Tabloul votiv – in care Stefan cel Mare este reprezentat oferind biserica lui Isus Hristos.
Pictura exterioara se rezuma la fragmente din Judecata de Apoi realizate in secolul XV, descoperita in anii 1980. Biserica a fost pictata la exterior doar pe peretele de apus, in jurul portalului gotic de intrare. Scena se remarca prin monumentalitatea razboiului dintre ingeri si demoni in contextual judecarii oamenilor.
Supravietuind vremurilor, biserica Patrauti, cu forme architectonic blinde si calme, asezata pe malul piriului cu nume de fata (Patrauceanca), te indeamna la o comuniune intima cu cerul, cu dealul impadurit din apropiere, la poalele caruia odihnesc ostenii lui Stefan intr-un vechi cimitir.
Datorita formei originale de conservare, atit arhitectural cit si iconografic, biserica Patruati a devenit monument UNESCO in anul 1993. Obiectivul este unic prin pictura pastrata in forma sa originala, iar eforturile parintelui Gabriel Herea de a restaura aceasta bijuteria sunt de laudat. Iar daca mama parintelui se plingea ca la Patrauti nu vin turisti, linistea de aici este monumentala. Iar istoria bisericii iti este explicata chiar daca mergi singur, si iti este explicata superb.
In final, am stat un sfert de ora de povesti cu parintele, in incercarea de a afla mai multe despre istoria satului si de a-mi cauta radacinile pe aceste meleaguri, am vazut muzeul ”Casa preotului bucovinean”, realizat la initiativa si cu efortul financiar al preotului Gabriel Herea, o casa care reconstituie atmosfera de secol XIX si care adaposteste o bogata colectie etnografico-religioasa. Si mi s-a facut pielea gaina in momentul in care unul dintre batrinii satului si-a adus aminte de o ultima familie Covalschi din sat, care isi vinduse gospodaria cu citiva ani inainte, plecind in bejanie, probabil la oras.
Vizita la Patrauti a fost un drum initiatic pentru mine, o incercare de a-mi gasi radacinile si de a simti satul bucovinean asa cum este el si cum l-am mostenit eu prin singele inaintasilor. Si chiar daca nu am aflat nimic nou despre bunicii mei, am retrait citeva clipe de copilarie si am revazut imaginile lor, de oameni buni si blinzi, care m-au crescut si m-au invatat primele lucruri de pe lumea asta. Si sper ca acolo sus, sa fie mindri de mine si sa se bucure ca am poposit si pe tarimul copilariei lor, si sa ma calauzeasca si mai departe pe drumuri cit mai frumoase in viata…

File de vacanta 21

Primul popas in Bucovina a fost la Cetatea de Scaun a Sucevei, cetate aflata pe un pinten terminal al unui platou aflat la o inaltime de 70 metri fata de lunca Sucevei, in partea de est a orasului, de unde se poate vedea intreaga vale a Sucevei.
Am nimerit aici in plin festival medieval, si am trait experienta intoarcerii in timpurile strabunilor, alaturi de cavaleri, domnite (mai ales domnite...), turniruri si tunuri medievale.
Cetatea Sucevei facea parte din sistemul de fortificatii construit in Moldova la sfirsitul secolului XIV, in momentul aparitiei pericolului otoman. Cetatea a fost construita in timpul domniei lui Petru I Musat (fiind atestata prima data in 1388 – anul in care acesta a mutat capitala principatului Moldovei de la Siret la Suceava), a fost fortificata in secolul XV de Stefan cel Mare si distrusa in secolul XVII (1675) de Dumitrascu Cantacuzino. Desi a fost distrusa de mai multe ori ca urmare a anumitor presiuni, cetatea nu a putut fi niciodata ocupata prin lupta.
Petru Musat a construit in Suceava un castel fortificat pentru a-i servi ca resedinta voievodala. Constructia initiala avea forma unui patrulater regulat, cu laturile de nord si sud de 36 m si cele de est si vest de circa 40 m. La colturi si la mijlocul fiecarei laturi se gaseau turnuri de aparare (bastioane) de forma patrata, cu latura de 4 metri. Zidurile aveau o grosime de circa 2 metri, fiind constuite din piatra nefasonata, intre pietre aflindu-se umplutura de piata legata cu mortar, dar si piatra si caramida sfarimata. Pe latura de est, la circa 4 metri de ziduri, a fost sapat un sant de aparare cu o adincime de circa 10 metri.
In castel se intra printr-o poarta semicirculara, ce ducea intr-o curte interioara larga. Odata trecut de podul de acces dai de primele incaperi destinate strajerilor, odata depasit acest obstacol esti impresionat de curtea interioara frumos pavata cu pietre in acele vremuri. De-a lungul zidurilor erau sapate pivnite boltite ample, deasupra carora se insirau mai multe incaperi – camera domnitorului, camera doamnei, baia domneasca, camera de garda, depozitul de alimente, un paraclis si o inchisoare.
Domnitorul Alexandru cel Bun a dezvoltat sistemul de aparare al cetatii, construind in partea de sud un zid paralel cu zidul cetatii. Considerind ca Cetatea Sucevei nu este suficient intarita pentru a rezista atacurilor inamice, Stefan cel Mare a restaurant incaperile din interior si a construit un zid de incinta care inconjoara fortul, asemeni unui inel.
Cetatea a fost asediata in 1476 si 1485 de armatele otomane, iar in 1497 de ostile poloneze, dar nici unul dintre atacuri nu a reusit sa duca la predarea cetatii. In anul 1538 oastea otomana (200.000 de soldati, condusi de sultanul Soliman Magnificul) cucereste cetatea, cu ajutorul unor boieri moldoveni care il tradeaza pe domnitorul Petru Rares si deschid pentru prima data portile Sucevei. In 1600 portile cetatii de deschid din nou fara lupta pentru a-l primi pe Mihai Viteazul, care reusea prima unire a celor trei principate românesti.
Cuprinsa de vilvataile focului poruncit de Alexandru Lapusneanu in a doua sa domnie, la cererea sultanului, cetatea isi recapata importanta militara in timpul lui Ieremia Movila. Vasile Lupu (1634-1653) intreprinde lucrari de restaurare a Cetatii Suceava. Ultimul episode din lunga istorie a Cetatii Suceava are loc in vremea lui Dumitrascu Cantacuzino, care in iulie 1675, la porunca turcilor, i-a dat foc. Apoi, in 1684 intreaga latura de nord a cetatii s-a prabusit in urma unui puternic cutremur. Timp de peste doua secole, Cetatea Sucevei s-a aflat in parasire, ruinindu-se si mai mult.
Interioarele cetatii au fost partial restaurate astfel incit sa ne aminteasca de viata de curte si sa ne faca o imagine despre ceea ce a reprezentat locuinta temporara a voievozilor Moldovei. Iar datorita festivalului medieval, cetatea parea ca a prins viata. Si totusi, mai trebuie facute multe pentru conservare si restaurare. Si sa trec si la imagini:

File de vacanta 20

Mi-am continuat drumul spre nord, pentru a ajunge intr-una dintre cele mai frumoase parti ale României. In partea de nord-est a tarii, la granita cu tinutul Hertei se intinde Tara de Sus a Moldovei, numita si Bucovina (“Tara fagilor”) – meleaguri molcom unduite in obcine paduroase, cu ape repezi si cimpii roditoare. Bunicii mei se trag din aceasta minunata zona, asa ca nu puteam sa ratez in vacanta asta si un tur prin locurile radacinilor mele. Leagan de veche civilizatie, unde istoria se impleteste cu legenda, Bucovina pastreaza marturii ale prezentei omului din cele mai indepartate vremuri.
Nordul Bucovinei face azi parte din regiunea Cernauti din Ucraina. Locuit de români din cele mai vechi timpuri, teritoriul Bucovinei a facut parte din voievodatul Moldovei, fiind apoi anexat de Austria in 1775. Nu este de mirare ca un tinut românesc atit de frumos, de bogat si de binecuvintat de Dumnezeu, cum este Bucovina, avea sa stirneasca, in atitea si atitea randuri, poftele imperialilor, fie ca acestia erau de sorginte habsburgica, fie ca erau rusi. Devine Ducatul Bucovinei in 1849, unindu-se ulterior cu celelalte provincii românesti in România Mare in 1918, pentru ca, dupa cel de-al doilea razboi mondial, partea sa de nord sa fie ocupată de URSS, ajungind apoi parte a Ucrainei.
In inima Carpatilor, printre batrine paduri si vesele piraie, unde ursii se ascund in luminisuri si cocosii de munte cinta triluri desavirsite, exista un cumpei de rai, o regiune minunata cu o natura superba, plina de traditii, cu puteri necunoscute si cu o stralucire secreta. Bucovina este un dar ceresc, o lume vrajita, cum nimeni nu ar mai cred ca exista, dar pe care o poti descoperi la fiecare pas. Puritatea aerului din Bucovina nu se regaseste nicaieri in Europa. Zona este extrem de atractiva si datorita lacaselor de cult ortodoxe, devenite importante nuclee de cultura si de spiritualitate. Epoca domnitorilor Petru Musat – Stefan cel Mare – Petru Rares – Alexandru Lapusneanu si apoi a familiei Movilestilor a fost deosebit de straluctitoare, Bucovina fiind impodobita de biserici si minastiri fortificate, in sec XIV – XVI, care apoi au capatat un impresionant vesmint de fresca exterioara, fiecare cu culoarea sa specifica. Prin grija restauratorilor si a obstilor calugaresti, lacasurile din Bucovina isi continua si astazi menirea, primind deopotriva pe credinciosi sau pe simplii iubitori de frumos atrasi de faima albastrului de Voronet, rosului de Humor, verdelui de Sucevita, galbenului de Moldovita sau maiestritei combinatii de culori de la Arbore. Frescele exterioare ale bisericilor Humor, Moldovita, Arbore, Voronet, Sucevita, arhitectura si pictura minastirilor Putna, Dragomirna, Risca, Slatina, ale bisericilor Patrauti, Balinesti, Probota, Bogdana, bogatele muzee de arta medievala, frumusetea peisajului si a creaţiei artistice populare au dus la inscrierea tezaurului din Bucovina in catalogul UNESCO – “Mari monumente ale lumii”. Astfel, 7 minastiri sunt incluse in patrimonial UNESCO, iar elementele arhitecturii traditionale sunt extreme de frumoase si bine pastrate. Satele aparute din timpuri stravechi au pastrat si mai pastreaza inca aspecte si manifestari traditionale, datini si obiceiuri strabune. Nu am cum san u remarc si oferta gastronomica deosebita a bucatariei bucovinene, de un specific aparte: placinte “poale-n briu”, ciorba radauteana, scrobul de oua, hribii cu smintina, mamaliga cu brinza si smintina si laptele de urs acru sau cobza de pastrav. Mestesugurile populare au jucat un rol de seama in dezvoltarea legaturilor dintre zone, tinuturi si tari, iar in Bucovina cele mai dezvoitate mestesuguri sunt prelucrarea lemnului, olaritul, incondeiatul oualor si torsul fibrelor. In Saptamina Mare, incepind cu ziua de marti pina vineri, pe linga simpla vopsire a oualor, se practica fie incondeierea cu pensula, fie impistritul, folosindu-se ceara. Cu timpul, tehnica incondeierii oualor a ajuns la nivel de arta. Cele mai mari si mai grele oua sunt transformate in adevarate capodopere cu desene complicate in verde, rosu, albastru, negru si galben. Bucovina este cunoscuta pentru folclor, costume, mobilier, olarit, tapiterii si covoare. Mestesugarii continua traditiile mostenite din generatie in generatie. Masti, costume traditionale, oua vopsite, obiecte din lemn sculptate, broderii si covoare care sunt inca elemente al vietii cotidiene.
Cred ca linistea si ospitalitatea din Bucovina sunt caracteristici potrivite pentru a reprezenta insusi esenta spiritului românesc. Pacea din minastirile Bucovinei nu poate sa nu lase o amprenta profunda asupra oricui. Bucovina inseamna istorie si traditie, inseamna credinta - prin minastirile construite de-a lungul vremii de catre domnitorii Tarii Moldovei. Bucovina. Inima principatului Moldovei, locul descalecarii lui Dragos, voievod de Maramures. Bucovina – scena razboiului celor doua Roze, in care razvratitul Bogdan de Maramures il alunga pe varul sau Sas si apoi pe Balc, intemeind dinastia Musatinilor. Bucovina – temeiul puterii lui Stefan cel Mare, care o transforma intr-un arhipelag minastiresc. Bucovina – pamint cazut sub puterea turcilor, care il cedeaza Imperiului Austro-Ungar, pe la 1775, o ocupatie cu bune si cu rele. Bucovina, revenita la România in 1918, cu un amestec interesant de etnii si culturi. Eu m-as intoarce oricind cu placere si chiar daca e usor sa confunzi minastirile intre ele, ce mi-a ramas in minte e spiritul oamenilor de acolo, respectul pentru natura si pentru linistea sufleteasca, lucruri pe care le gasesti in majoritatea satelor din zona. Este minunat si incantator sa te incarci cu energia istoriei, naturii si frumusetii sufletului bucovinean si merita sa treci macar o data in viata pe aceste meleaguri. Si ma simt mindru sa am origini pe aceste meleaguri binecuvintate. Eminescu spunea despre Bucovina ca este partea cea mai veche si mai frumoasa a Daciei. Balcescu o numea “templul de glorie al moldovenilor”, Kogalniceanu - “cea mai frumoasa parte a Moldovei, cu Cimpulungul, vechea republica romana, cu Suceava, capitala domnilor eroi, cu cele mai renumite si mai bogate minastiri, cu Putna, purtătoarea oaselor lui Ştefan cel Mare”. Nicolae Iorga spunea ca in Bucovina se gaseste “toata bogatia stralucitoare, de arta, monumentele cele mai frumoase ale vechilor domni si boieri”. Dimitrie Onciul scria: “Nicaieri pe tot cuprinsul romanesc nu se afla, pe un spatiu atat de mic, atata bogatie de istorie romaneasca, atatea amintiri scumpe ale trecutului nostru.”
“Astfel, totdeauna cind gindesc la tine, Sufletul mi-apasa nouri de suspine, Bucovina mea!” (M Eminescu)

File de vacanta 19

Din moment ce m-au purtat drumurile prin Tinutul Neamtului, nu aveam cum sa ratez Cetatea Neamt. Drumul prin padure urca asfaltat, dar pieptis, cu un unghi imens, pina la cetate. Aerul puternic si panta mare imi infierbinta timplele, imi sacadeaza respiratia si ma fac sa curga apele pe mine, dar odata ajuns sus mi-am dat seama ca a meritat efortul. Ca sa ajungi la cetate, trebuie sa treci peste podul fortaretei, creat in forma de secera, care ar simboliza eroismul moldovenilor. Cetatea Neamt, proaspat restaurata, este o cetate medievala aflata linga Tirgu Neamt si face parte din categoria monumentelor medievale de valoare exceptionala din România. Aparitia si existenta sa sunt strins legate de istoria locului.
Constructia cetatii s-a efectuat in doua etape. Prima etapa, in timpul domniei lui Petru I Musat (1374-1391), iar a doua etapa in timpul domniei lui Stefan cel Mare (1457-1504). Prima atestare documentara a cetatii are loc in 1395. Intemeierea statului Moldovean in anul 1359, cresterea puterii centrale si dezvoltarea economica au fost factori determinanti pentru construirea unor intarituri de piatra, care sa asigure controlul drumurilor si al punctelor obligatorii de trecere sau sa constituie nuclee de aparare in caz de razboi. In prima etapa a fost ridicat un fort central, cu fundatia construita in trepte, dupa forma terenului, pe care s-au ridicat ziduri groase de 2-3 metri si inalte de 12 metri, prevazute cu creneluri si cu 4 turnuri de aparare in colturi, sustinute in exterior de 15 contraforturi. In a doua etapa s-a adaugat curtea exterioara de circa 800 m2 si a fost ridicata o noua centura de ziduri, cu 4 bastioane semicirculare, zidurile vechiului fort au fost inaltate pina la 20 metri, iar in jurul cetatii s-a sapat un nou sant de aparare, peste care s-a construit un pod arcuit, care asigura intrarea in cetate, prin poarta centrala.
Cetatea cunoaste cea mai infloritoare perioada in timpul lui Stefan cel Mare, care o include in sistemul defensiv de cetati ce aveau ca rol apararea Moldovei, alaturi de Suceava, Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Alba si Chilia.
Locul pentru amplasarea Cetatii Neamt a fost ales in mod fericit, pe Culmea Plesului, care asigura, prin pozitia sa naturala, bune posibilitati de aparare. Stinca Plesului apare ca un pinten cu inaltimea de 480 metri. De aici se deschide un orizont larg, ceea ce face locul un important punct de observatie. Modul in care a fost construita, zidurile inalte, podul in forma de arc, care permitea lovirea asediatorilor din lateral, prevazut si cu o parte mobila, santul de aparare, pozitia strategica intr-o zona abrupta, greu accesibila au facut ca aceasta cetate sa reziste numeroaselor atacuri turcesti si nu numai.
Istoria Cetatii Neamt este strins legata de zbuciumatul trecut al tarii. Dupa ce a rezistat in 1395 atacului trupelor regelui maghiar Sigismund de Luxemburg, a respins in 1476 atacul lui Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, in fruntea unei armate de 200.000 de oameni. In cele 6 veacuri de nepatata mindrie, o singura data si-a deschis portile fara de lupta, si atunci nu unui cuceritor strain, ci falnicului Domn al tuturor românilor, Mihai Viteazul. In timpul domniei lui Vaile Lupu (1634-1653), cetatea a fost intarita, iar pentru a insela vigilenta Portii, in cetate a fost infiintata o minastire. Cel mai cunoscut moment de glorie al Cetatii Neamt a fost in 1691, cind cei 19 plaiesi din cetate au rezistat 4 zile asediului armatei poloneze conduse de regale Ioan Sobieski – moment descris in nuvela “Sobieski si românii” a lui Costache Negruzzi si in piesa “Cetatea Neamtului” a lui Vasile Alecsandri. Ulterior, cetatea si-a pierdut total importanta politico-militara, deoarece in 1718 turcii au ordonat darimarea acesteia. Cetatea a ramas in paragina, fiind distrusa de vreme si de localnici.
Batrinele ziduri ale proaspat restauratei Cetati Neamt impresioneaza si astazi prin maretia lor si prin trecutul istoric, plin de glorie si de legende, rezistind timpului de peste 6 veacuri si numeroaselor asedii, raminind un simbol al vitejiei oamenilor de pe aceste meleaguri. Cetatea probabil e cea mai bine renovata din România (poate la concurenta cu Risnovul, dar acolo mai e mult de lucrat), iar interioarele au prins viata datorita improvizarilor de mici scene cu manechine de ceara, care te introduc in atmosfera unei camere secrete, a unui iatac sau a unei inchisori cu mucegai si sobolani. Mi s-a parut extraordinar ca avem cu adevarat o cetate medievala conservata si reamenajata la standarde europene.

File de vacanta 18

Linga Minastirea Agapia, pe o straduta cu case mici si multe si superbe flori in curti, am gasit casa memoriala Alexandru Vlahuta. Aici au locuit mama si sora scriitorului, iar acesta venea deseori vara la Agapia, pentru a se odihni, impreuna cu prietenii sai. In citeva camere, la parter si la etaj, s-a incercat reconstituirea atmosferei specifice epocii: mobilier, carti din biblioteca proprie, reviste ale vremii si citeva obiecte care au apartinut scriitorului. Am parasit curtea modesta, insa plina de flori, cu un sentiment general de bunastare si de liniste.

Inainte de intrarea in Tirgu Neamt, am facut dreapta spre Humulesti pentru a vizita meleagurile din cartile marelui povestitor Ion Creanga. Satul pare ca rezista intocmai prin impactul pe care acesta nu l-a produs. Construita in 1830 de catre Petrea Ciubotariul, bunicul marelui povestitor, bojdeuca in care s-a nascut si a copilarit Ion Creanga a fost amenajata ca muzeu in anul 1951. Devenita unul dintre cele mai vizitate muzee memoriale, aceasta reprezinta, dincolo de semnificatia sa istorico-literara si sentimentala, un produs cert al arhitecturii populare. Cu toate ca am vazut-o prima data, casa scriitorului mi-a parut una foarte familiara, cu toate obiectele gospodaresti menite sa redea simplitatea taranului moldovean si traiul popular specific vremii, pe care mi l-am adus aminte din povestirile lui. Linga casa memoriala am gasit un mic muzeu al reintoarcerii la copilarie, cu toate personajele pe care le-am indragit cind eram mic: ursul pacalit de vulpe, pupaza din tei, mos Chiorpec, tusa Marioara, capra cu trei iezi sau mos Nechifor cotcariul... Pentru ceva vreme am schimbat locul cu copilul fara de griji, balai si "gura-casca" ce am fost si eu acum aproape 30 de ani, mi-am amintit de Nica a lui Stefan al Petrei care mergea pe ascuns la scaldat si la furat de cirese, de Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul si odata in plus mi-a parut rau ca nu am copilarit la tara si nu am trait prea multe din copilaria copilului universal care a fost Nica.

La plecarea din Minastirea Neamt, am gasit un drum care mergea spre Vovidenia, printre doua siruri de brazi. Am aflat ca acolo venea adesea Mihail Sadoveanu pentru a se odini si a mai scrie citeva pagini. In amintirea sa, in 1966 a fost inaugurata Casa Memoriala "Mihail Sadoveanu" intr-o constructie ridicata de Visarion Puiu, mitropolit al Bucovinei in anii 1930. Casa, oferita de obstea Minastirii Neamt pentru a folosi marelui nostru scriitor, imbina valoarea sentimentala si istorico-literara conferita de prezenta sadoveniana cu certe calitati arhitecturale, inspirate din specificul vechilor constructii din zona. Scriitorul a locuit in cladirea actualului muzeu in perioada 1944 - 1961, fiind resedinta sa de vara. Mi s-a aprut fascinant sa pasesc pe urmele lui Sadoveanu si sa-i aud vocea. Si ce voce... Am auzit deodata cele trei pietre fundamentale puse de Moldova la temelia culturii romanesti: Sadoveanu cu vocea, Eminescu cu versul, iar fondul muzical Balada lui Ciprian Porumbescu...

Foarte aproape, am descoperit Gradina Zoologica si rezervatia de zimbri "Dragos Voda" - unul dintre ultimele 3 locuri din tara unde mai exista zimbri. Zimbrul este cel mai greu animal european de pe uscat, cintarind undeva intre 300-900 kg cu o lungime maxima de pina la 3 metri. De obicei acestia cresc in paduri si in apropierea acestora, intrucit au foarte putini sau chiar deloc dusmani naturali. Majoritatea zimbrilor sunt in rezervatie, in semilibertate, in zona de aclimatizare, pe un teren de aproape 200 de hectare, in gradina zoologica erau doar 4 din cei peste 20. De altfel, inteleg ca acesta este scopul acestei rezervatii - sa readuca zimbrii in libertate in padurile României. Am mai vazut citiva cerbi lopatari si carpatini, cu caprioarele de rigoare (care aratau exact ca Bambi), un urs si doi pauni:

File de vacanta 17

Intr-o natura bogata, inconjurata fiind de codri seculari, la poalele muntilor, se ridica cel mai mare si cel mai vechi ansamblu monahal al Moldovei - Minastirea Neamt. Minastirea Neamt aduna intre ziduri o istorie la fel de zbuciumata ca cea a Moldovei. Peste ea au trecut laolalta vremuri grele si vremuri bune, ajutorul si furia naturii, iubirea si ura oamenilor, crestini si pagini. In ciuda tuturor lucrurilor care s–au abatut asupra ei, minastirea Neamt nu a incetat nici un moment sa fie un centru important al monahismului romanesc. Minastirea Neamt este atestata documentar din 1407, insa radacinile in timp ale activitatii monahale se intind pina în secolul XII. Ctitorirea Minastirii Neamt ii este atribuita voievodului Petru I Musat (1375-1391), care a construit prima biserica din piatra, astazi disparuta, insa, pe amplasamentul minastirii, existase o bisericuta mai veche din lemn, numita Biserica Alba, construita de monahi cu un secol inainte. Biserica actuala din incinta minastirii a fost ctitorita de voievodul Stefan cel Mare la sfirsitul secolului XV si are hramul "Inaltarea Domnului". Somptuoasa, cu delicate efecte de culoare, strict arhitectonica ea vadeste maturizarea stilului arhitectonic moldovenesc, inchegat in timpul lui Stefan cel Mare. Fatadele bisericii sunt acoperite cu decorul caracteristic ctitoriilor acestui voievod: ferestre gotice, frize de discuri smaltuite, colorate in verde, galben, brun. Biserica "Inaltarea Domnului" este singura ridicata de Stefan cel Mare care nu se incadreaza in nici una din categoriile in care impart arhitectii constructiile sfinte si aduce elemente noi pentru acele vremuri, precum pridvorul si gropnita. Spre deosebire de Agapia si Varatec, biserica de aici nu e alba, ci e bogat colorata si impodobita printr–un model impresionat de forme si nuante, obtinute din jocul intre caramizile obisnuite si cele smaltuite. Incinta minastirii are forma unui patrulater continuu, format din chilii si constructii anexe cu etaj. In incinta minastirii de calugari se afla doua biserici, doua paraclise, turnul-clopotnita cu 11 clopote, Seminarul Teologic "Veniamin Costache", precum si un muzeu cu o colectie de arta bisericeasca si sala tiparului. In tezaurul de valori ale patrimoniului istoric si cultural-artistic national, Minastirea Neamt ocupa un rol cu totul deosebit, intreaga sa existenta conferindu-i aura de legenda si atributele unei vetre de viata spirituala ce se poate identifica in multe privinte cu insusi românismul medieval. Evocind istoria acestui tezaur de suflet românesc ai intotdeauna sentimentul intoarcerii in trecut si al participarii nemijlocite la atitea veacuri de credinta si de fapte, in care, dupa cum scria Gala Galaction, o intreaga lume de ..."voievozi si vladici, coconi si jupinite, soli straini si calugari din toate lavrele crestinatatii care au trecut pe aici si au dus cu ei renumele Moldovei si al Minastirii Neamt".

Pe valea piriului Secu se pastreaza o alta nestemata incrustata pentru vesnicie in diadema vestitelor focare de credinta si spiritualitate româneasca ale judeţului Neamt: Minastirea Secu. Asezata intr-o fermecatoare poiana ce se intinde la poalele Muntelui Vasan, protejata din toate partile de inaltimi impadurite, Minastirea Secu are aspectul unei impresionante fortarete, fiind inconjurata de ziduri impunatoare ce se imbina la colturile incintei cu puternice turnuri de aparare. Minastirea Secu a fost construita în anul 1602 cu sprijinul lui Nestor Ureche, mare vornic al Tarii de Jos, tatal cunoscutului cronicar Grigore Ureche, pe locul unei mici sihastrii numită „Schitul lui Zosim”, fondat la 1564. Din punct de vedere constructiv, Minastirea Secu face parte din categoria asezamintelor monahale fortificate. Ziduri puternice cu turnuri patrate inchid o incinta dreptunghiulara, pe laturile careia se insira chiliile cu etaj si toate celelalte constructii specifice. Un turn-clopotnita impunator prin masivitatea si inaltimea sa acopera intrarea situata la apus. Construita din piatra si caramida de catre mesteri locali si din Tara Româneasca, biserica mare cu hramul "Taierea capului Sfintului Ioan Botezatorul" este reprezentativa pentru arhitectura moldoveneasca de la sfirsitul secolului XVI– inceputul secolului XVII. Integreaza influente muntenesti in forma sa moldoveneasca, ce includ cele doua turnuri si cele doua rinduri de arcade mate, care inconjura fatadele bisericii. Ca majoritatea minastirilor cu traditie din tara, Minastirea Secu nu face exceptie in promovarea culturii si traditiilor românesti. Astazi, Minastirea Secu duce mai departe crucea traditiilor si obiceiurilor românesti asa cum au fost ele dobindite de la strabuni.

Urcind pe valea tot mai ingusta dar tot mai darnica in frumuseti a piriului Secu, ajungem la Minastirea Sihastria, al carei ansamblu arhitectural se intinde pe un platou insorit din coasta muntelui, in asa numita "Poiana a lui Atanasie". Asezata la margini de paduri seculare, intr-o depresiune larg deschisa spre soare, adapostita de jur imprejur de culmi ale caror inaltimi variaza intre 800-1100 metri, care o feresc de asprimea iernii si arsita verii, minastirea are o pozitie geografica vrednica de invidiat. Mai sus nici drumul nici piriul nu se incumeta sa mearga. Conform unei insemnari din Pomelnicul ctitoricesc, sapte monahi ai Minastirii Neamt ar fi intemeiat aici o mica sihastrie, in jurul anului 1640. Ceva mai tirziu, în 1655, episcopul de Husi Ghedeon - ucenic al Mitropolitului Varlaam Motoc - ridica in "Poiana lui Atanasie" o mica biserica de lemn si citeva chilii pentru vietuitorii deja aflati acolo. Pina in anul 1734 era doar o mica asezare pustniceasca anonima, cunoscuta sub numele de “Sihastria lui Atanasie”. Dupa aceasta data schitul se innoieste si devine dependent de marile minastiri din apropiere Neamt si Secu, ca loc de nevointa pentru calugarii iubitori de liniste. Episcopul Ghedeon al Romanului a ridicat o nouă biserica, din piatra, pe locul celei vechi. Edificiul este sobru si plin de armonie. Din ansamblul constructiilor, biserica centrala prezinta un interes deosebit, datorita faptului ca mesterul a reluat stilul clasic al bisericilor moldovenesti. Echilibrul proportiilor, zveltetea turlei, efectul liniilor, sobrietatea interiorului si simplitatea decoratiei exterioare sunt citeva din caracteristicile ei. Biserica este construita in plan triconc, de dimensiuni reduse, cu o singura turla asezata pe naos. In timpul anilor grei de comunism minastirea a fost condusa de Parintele Arhimandrit Ilie Cleopa, unul dintre cei mai mari duhovnici. In afara de biserica „Nasterea Maicii Domnului”, mai exista o biserica mai mare in asezamintul monahal. Aceasta e Catedrala „Sf. Teodoara”, construită în 1998. Din nevoia de a se construi un lacas mai mare, a aparut si biserica cea noua, cu o arhitectura superba si cu o pictura cu adevarat ortodoxa, cu adevarat impunatoare si care iti taie rasuflarea. Minastirea Sihastria este un loc unde chiar iti poti gasi linistea sufleteasca, te poti reincarca si umple de liniste si bunatate, locul in care poti medita la cele sufletesti, unde te regasesti asa cum esti cu adevarat.

File de vacanta 16

Dupa ce am trecut muntii, am ajuns in tinutul Neamtului. O zona faina, cu privelisti minunate, cu o intreaga salba de monumete istorice si de minastiri (raportat la suprafata, Neamtul este tinutul cu cele mai multe lacasuri de cult - minastiri, biserici sau schituri).

Neamt este numele unor asezari omenesti, al unor ape, dar si al unuia dintre meleagurile profund moldave, cu adinci si pretioase radacini istorice. Nu mai fusesem niciodata prin partea asta de tara si am constatat ca Tinutul Neamtului stie cum sa isi depene povestile si sa isi vrajeasca calatorii. Minastirile Bistrita, Agapia, Varatec, Neamt, Secu, Sihastria delimiteaza un perimetru sacru, care sta sub semnul seninatatii. Stincile Ceahlaului cel plin de legende, intinderea fascinantului Lac Izvorul Muntelui, spectacolul Cheilor Bicazului, istoriile Cetatii Neamtului, povestile Hanului Ancutei configureaza un spatiu de poveste, un tinut pitoresc, ascuns printre codri seculari, in care am patruns bucuros, dar si curios.

Primul popas a fost la 8 kilometri de Piatra Neamt, la Minastirea Bistrita - locas unic in România, deoarece este singurul cu 4 ctitori voievozi - Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Petru Rares si Alexandru Lapusneanu. A fost ctitorita de Alexandru cel Bun in 1402 pe locul unei biserici de lemn. Minastirea Bistrita este o minastire de calugari ce poarta hramul “Adormirea Maicii Domnului”. Minastirea Bistrita are infatisare monumentala, ornamentatie sobra si sculpturi in piatra cu elemente gotice. Incinta minastirii are o forma patrata, fiind protejata de ziduri puternice de piatra cu o inaltime initiala de cca 4 m, prevazute cu metereze si drum de straja ce se desfasoara pe toata lungimea lor. Intrarea principala e situata pe latura sudica si este arcuita sub un turn cu trei nivele. Are picturi in fresca din secolul XV. Minastirea Bistrita are o foarte mare valoare istorica si arheologica. Este zidita in stil bizantin, bogat ornata, avind usa de la intrare pastrata din momentul construirii. Clopotnita a fost construită de Stefan cel Mare la 1498. In paraclisul minastirii se gasesc mormintele lui Alexandru cel Bun si al sotiei sale Ana. Muzeul minastirii adaposteste opere de arta de valoare inestimabila, icoane din secolul XVI, lucrate pe lemn aurit. Aici se afla cea mai veche icoana pictata din România. Purtind chipul Sfintei Ana, icoana a fost realizată in anul 1200, in Lida (Asia Mica) si a fost daruita de imparatul Bizantului, Emanoil Paleologul, lui Alexandru cel Bun.

Am ajuns apoi la Minastirea Varatec, unul dintre cele mai cunoscute si mai vizitate monumente din Neamt, amplasata intr-un cadru natural deosebit, intr-o mica depresiune de la poalele muntilor, adapostita de culmea Dealul Mare, la o altitudine care nu depaseste 460 m. "De treci codri de arama, de departe vezi albind, si-auzi mindra glasuire a padurii de argint" spunea Mihai Eminescu despre imprejurimile asezamintului monahal. Printre ctitorii acestui asezamint nu se afla nici nume voievodale si nici cele ale unor mari dregatori ai tarii. Minastirea a luat fiinta in 1781-1785 prin osirdia maicii starete Olimpiada (fiica unui preot din Iasi), la sfatul renumitului staret Paisie Velicikovski de la Minastirea Neamt. Biserica actuala a minastirii s-a construit intre anii 1808-1812, pe locul celei vechi, si a fost pictata in 1841. Arhitectonic, biserica se prezinta ca un edificiu eclectic. Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din mijlocul incintei imbina formele traditionale moldovenesti cu elemente neoclasice. E construita din piatra si caramida, cu doua turle cilindrice al caror acoperis are forma de clopot, particularitate care o deosebeste de alte constructii similare. In jurul incintei se intinde satul minastiresc, alcatuit din case traditionale taranesti de un pitoresc deosebit. Satul s-a dezvoltat de-a lungul anilor dupa un plan ingenios, conceput de mesteri populari. Permanent sprijinita de marii ierarhi ai Moldovei, dintre care se detaseaza mitropolitul Veniamin Costache, Minastirea Varatec s-a dezvoltat rapid ca un "mare stup duhovnicesc", constituind un model pentru alte minastiri de calugarite din tara, dar si un important factor de cultura pentru locuitorii satelor din zona. La Minastirea Varatec se mai pastrează inca un valoros patrimoniu cultural-artistic si istoric.

La doar citiva kilometri mai la nord, am ajuns la Minastirea Agapia. Ansamblul monahal, cu hramul "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril", este situata pe valea piriului Agapia, la poalele culmii Magura, intr-un cadru natural deosebit de pitoresc, inconjurata de culmi montane imbracate cu paduri seculare si impestritata multicolor de numeroase gradinite cu flori si livezi. Minastirea Agapia este unul dintre cele mai cunoscute si mai apreciate monumente din aceasta parte a tarii, cautat de un mare numar de vizitatori dornici sa vada o straveche vatra de credinta si cultura, dar si un nepretuit tezaur de arta, unic prin capacitatea sa de a dezvalui specificul si originalitatea spiritualitatii românesti. Traditia a pastrat numele sihastrului Agapie care, in a doua jumatate a secolului XIV, ar fi ridicat impreuna cu ucenicii sai o bisericuta de lemn. Numele acestui monah, care in limba greaca inseamna "drag", s-a transmis nu numai bisericutei si obstii pe care a condus-o, ci si muntilor din jur, piriului si mai apoi asezarii din vale. Constructiile de la Agapia Veche (din Deal) nu aveau viata lunga, datorita terenului iîmbibat de ape freatice care se aflau la o adincime mica, care aluneca adesea naruind biserici si chilii. De aceea, iîn jurul anului 1600, o parte dintre calugari s-au mutat in vale, ridicind aici o mica biserica in jurul careia se va dezvolta Minastirea Agapia de azi, pomenita uneori sub numele de Agapia Noua, din Vale sau Mare. Biserica din incinta a fost construita din piatra si caramida dupa un plan arhitectural treflat, cu turla pe naos, de catre arhitectul Enache Ctisi Constantinopolitanul (arhitect de curte al lui Vasile Lupu), in perioada anilor 1642-1644, cu cheltuiala Hatmanului Gavriil (fratele domnitorului Vasile Lupu) si a sotiei sale, Liliana. In anii urmatori, s-a construit zidul de incinta, cu chilii etajate si turnul clopotnita, prin portalul caruia se patrunde in minastire. Fatadele de un alb stralucitor poarta pecetea stilului neoclasic. Ctitorii de la Agapia au inconjurat biserica mare cu un puternic zid de incinta care atinge si 2 metri grosime, in interiorul caruia se desfasoara, pe doua nivele, chiliile boltite, cu masive arce de sustinere. In timp, minastirea a fost cuprinsa de incendii, jefuita de bunuri, a suferit distrugeri, dar totdeauna a fost refacuta si consolidata. A fost locuita de calugari pina in anul 1803, cind mitropolitul Veniamin Costache o transforma in minastire de maici. Cu prilejul renovarii din anul 1858, interiorul bisericii a fost pictat de marele pictor Nicolae Grigorescu. Cu toate ca avea doar 18 ani, acesta a realizat o remarcabila suita de compozitii murale si de icoane pline de lumina, miscare si realism. In jurul minastirii s-au construit de-a lungul anilor peste 300 de case ce alcatuiesc satul minastiresc. Multe dintre acestea, construite in cel mai curat stil popular si avind o vechime de 150-200 de ani, au o deosebita valoare artistica, istorica si memorialistica, servind ca loc de odihna si reculegere unor ilustre personalitati ale vietii noastre cultural-artistice si social-politice. Cladirile din incinta adapostesc staretia, cancelaria, casa de oaspeti, muzeul, biblioteca si atelierele. Cerdacul de la parter si cel de la etaj sunt largi, lucrate din lemn, frumos ornamentat, incarcate cu ghivece de flori, care intregesc imaginea de curatenie din aceste locuri.

"Agapia inseamna inaltare prin iubire, culoare si rugaciune" spunea Nicolae Grigorescu.